„— Enzo, vino s-o cunoști pe noua noastră vecină, Suzette.

Suzette își netezește iute bluza și-și dă pe după ureche o șuviță din părul ei de culoarea caramelului. Dacă ar fi avut timp, sunt sigură că ar mai fi aruncat o ocheadă în oglinjoara cutiuței cu pudră și și-ar fi împrospătat rujul. Dar nu-i timp pentru așa ceva.”

Obișnuiam să fac curățenie în casele altora, iar acum visul mi s-a îndeplinit: am grijă de propria mea casă. Bucătăria fermecătoare, strada liniștită şi curtea imensă în care copiii se pot juca ne-au convins să ne mutăm. Eu şi soţul meu am economisit timp de mulţi ani pentru a le oferi celor mici viața pe care o merită. Deși sunt precaută în privința noii noastre vecine, când doamna Lowell ne invită la cină, știu că este șansa noastră de a ne face prieteni. Menajera ei ne deschide ușa. Poartă un șorț alb, iar părul și-l ține prins în coc. Știu cum e să fii în locul ei, dar felul rece în care mă privește îmi dă fiori. Şi nu doar menajera familiei Lowell mă înspăimântă…

Pe strada noastră sunt sigură că văd o siluetă care ne urmărește din umbră. În plus, soțul meu se furișează din casă târziu, în noapte, iar când se întâmplă să o întâlnesc pe femeia care locuiește vizavi, cuvintele ei mă înfioară: „Feriți-vă de vecini!” Am făcut o greșeală teribilă mutându-mi familia aici?