Androidul romantic (poezii)

Pe Silvan Stâncel l-am cunoscut, întâi, pe rol de trubadur inspirat care punea pe muzică poemele altora. Mai târziu, mi-a arătat propriile sale poeme scrise parcă pentru a nu putea fi niciodată cântate. În poemele lui Silvan Stâncel, cuvintele sunt ca niște picături de ploaie pe timp de arșiță, ele cad cumva lent și rar. Există un fel de tentație a haiku-ului în demersul său poetic, dar și una de caligraf. După lectura poemelor sale, ai impresia că multe versuri lipsesc, de fapt, de parcă s-ar fi topit înainte ca priviri prea avide să ajungă să le scormonească. Ca niște nervuri fine, poemele sale intrigă și te întrebi dacă sunt mai importante în ele părțile care au rămas sau cele care lipsesc. Androidul romantic este un volum scris mai mult din elipse și eclipse, de unde și senzația că poetul și-a asumat pariul de a obține maximum de efecte cu minimum de mijloace. (MATEI VIȘNIEC)

Androidul romantic este, în fond, o metaforă a condiției creatorului tânăr de azi, „prins” (dar nu strivit) între două tentații acaparatoare, cu care trebuie să „jongleze” atât de bine, încât să își salveze sufletul, mintea și, nu în cele din urmă, arta. Silvan Stâncel reușește, în paginile de față, să ne convingă că, pe lângă multele promisiuni care vor rămâne doar atât, în poezia tânără actuală există și promisiuni care devin certitudini. (RĂZVAN VONCU)