Ultimul refugiu

Plonjăm în cu totul alt registru dacă parcurgem volumul Borderline. Jurnalul unei psihanalize. Că este proză, pagini de jurnal, că avem subtile lecturi ale unor cărţi/ autori – importanţi – ai literaturii române, foşti cândva pe valuri mari, azi cu totul ieşiţi din magma fierbinte a unei actualităţi care topeşte totul. O mărturie a unui narator despre cum s-a produs trecerea printr-o boală. De natură psihică, cu grave consecinţe dacă ar fi fost să fie scăpată de sub control, cu toate tribulaţiile, exterioare şi lăuntrice, ale unui contemporan. Fără să fie spectaculos, notarea diferitelor experienţe personale sunt tratate minuţios. Medici, lecturi, puseuri sentimentale ale unui june care nu-şi găseşte locul şi rostul. Un Bucureşti ubicuu, prieteni, realitatea care absoarbe totul în preajmă. La propriu şi la figurat. Literat şi cu bune lecturi, personaj însingurat care rezistă unei boli. Comentarii, analize, portrete, tot tacâmul din panoplia unor Blecher şi Holban, care au fost la rândul lor nu doar contabilii unor sfâşieri lăuntrice (medicale sau sufleteşti), ci şi foarte buni analişti.

Bedros HORASANGIAN

Pustietatea străzii încremenite în lumina lampadarelor îl fascina; părea că acolo nu mai locuieşte nimeni. Într-un vis recent, după ce urcase treptele de piatră ale scării şi ajunsese pe stradă, îşi dăduse seama că era urmărit. Nu se vedea nimeni, dar avea certitudinea că undeva era cineva care îl pândea şi îşi dăduse seama că, deşi pe ambele laturi se înşirau neîntrerupt blocuri şi case, nu avea unde să se refugieze, decât în blocul unde îşi avea locuinţa. Până acolo însă era total expus.