„Rup foaia din revistă, împăturesc poza pe cât e posibil ca să devină un pachețel mic de tot. O strâng în mână ca pe o amuletă, ca pe un talisman. Ceva de genul, cam ridicol, dar de care am nevoie acum. O simt pe mama în aceste gesturi care i-ar fi făcut atâta plăcere. O clipă am senzația că o iau de mână. Revăd fața palidă, ochii care se întorceau spre mine. Surprinși, măriți dintr-odată de iubire și de spaimă. Figura asta am s-o păstrez, mama asta care mă va însoți pretutindeni. Ce mult te iubea, Amalia, mi-a zis François, iar eu știu și o simt într-atât încât dragostea asta are puterea de a mă face să cresc.”

fragment