Alpha Beta Sarah

Și iar fu noapte. Suflare de gheață în ceafă. Și urmele, trecerea animalelor sălbatice. Sarah își schimbă ascunzătoarea în fiecare seară. Nu trebuie să dormi cu gura deschisă: îți pot intra în gură sălbăticiuni și-ar fi un carnaj de dinți răi și nebuni! Ernst. E ceva să-i pronunți numele în singurătatea aceea. O să vină oare? O să îndrăznească și el să fugă de acasă? Frățiorul meu drag, frățior înaripat, vino, vino lângă mine pe dat’, frățior înaripat. (Constance Chlore)

* * *

Un comentator francez sublinia că ceea ce diferențiază această carte de literatura clasică este „scriitura amețitoare ca un manej” a lui Constance Chlore. Ea nu imită viața, adăuga criticul, ci pune stăpânire pe ea, o acaparează pentru a face textul să pulseze. Alpha Bêta Sarah nu este în fond decât un țipăt (sonor, oh, cât de sonor!) în fața cruzimii omenești. Violenței persoanelor mature îi răspunde, în ecou, iubirea sub forme extreme a celor doi copii. Realitatea prăfoasă (nu întâmplător există o carieră de piatră în apropiere), tăioasă, dură este sublimată de poezia aproape cântată a lui Constance Chlore. Să ne lăsăm purtați de ea… (Traducătorii)

* * *