Sunt eu, Algathon!

Elegant şi sobru în scriitură (dar nu calofil cu orice preţ), ajustând constant un subtext cu adevărat subtil, Ancelin Roseti îşi impune o ideaţie care provoacă şi problematizează. Cititorul intră într-o lume a semnificaţiilor, prin simboluri profunde, eterne, definitorii pentru existenţă. Ştie să „conducă” versul, mereu pe o verticală pe care o dirijează spre un sens final în care crede. Îmi place incitarea pe care o pune în felul de a recepta o lume desfăcută şi refăcută după modelul propriu. Are o voce care spune cu apăsare ceva esenţial despre lume.

Cezar IVĂNESCU

Ancelin Roseti adună câte ceva din întreg spiritul moldav al poeziei de interogaţie şi meditaţie, aruncând mereu întrebări către cititor, dar generând şi răspunsuri obiectivate, argumentate, în care crede. Duce cu el un condei îngreunat de sensibilitate şi lămuriri. E unul din poeţii profunzi ai vremilor de azi, şi chiar dacă are arta modestiei, el e undeva sus, în lirica de azi.

Gruia NOVAC

E în faţa cititorului o carte de poezie filosofică, unitară în temă, un drum către iluminare, dar cum ea rămâne dintotdeauna o himeră, chiar ştiind asta, Algathon preferă acest drum. E multă încărcătură simbolică născută din această încercare himerică, căci asistăm la o naştere, o antropogonie structurată logic, argumentată şi cu sens final.

Eu sunt, Algathon! este strigătul împlinirii pe care Ancelin a simţit-o alegând prea devreme să o locuiască sufleteşte prea departe de noi, mulţi rămaşi, încă, în… imperiul mâlului…

Liviu APETROAIE