Creaţia lirică a poetei Toni Hulubei Macovei izvorăşte, în calmul nostalgiei şi amintirilor, din chiar orizonturile mai apropiate sau mai îndepărtate ale vieţii. În primul rând ale vieţii proprii, dar şi, mai apoi, din oglinzile sufletului în care sunt proiectaţi semenii. „Nimeni nu poate să-mi ia amintirile / Sunt nespus de bogată”, ne spune programatic poeta cu o simulată mândrie în subtext: „şi nu ezit să-mi iscălesc viaţa”.