In viziunea moderna, durerea reprezinta un dusman, un invadator sinistru, care trebuie expulzat. Aceasta abordare are insa un cusur crucial, extrem de periculos: odata privita ca dusman, nu ca semnal de avertizare, durerea isi pierde puterea de a instrui. Reducerea la tacere a durerii, fara a tine seama de mesajul sau, este ca si deconectarea unei alarme de incendiu declansate, pentru a evita sa primesti vesti proaste.
In loc sa incercam sa „rezolvam“ problema durerii, eliminand-o, trebuie sa invatam sa ascultam de ea si apoi s-o tratam. Durerea nu este un dusman care ne invadeaza, ci un mesager loial al corpului, trimis special pentru a ne atentiona cu privire la un pericol anume.
Darul durerii cerceteaza misterul durerii si-i dezvaluie importanta, aruncand o lumina asupra unui dar pe care niciunul dintre noi nu ni-l dorim, dar fara de care nu putem trai.