E o carte zgomotoasă. Netăcută. Pentru că o carte verbalizată cred că este o carte biruitoare. Tăcerea nu e alternativă, nu înseamnă o absenţă. Nu e vid. Nu e neant. Nu e hău. Tăcerea e un zumzet neobosit de fraze tăgăduite, de cuvinte interzise, de idei avortate, de resturi mizerabile, de firimituri otrăvite, de gesturi nepermise, de gânduri hulpave, de inhibiţii letale sau de amintiri falacioase, scurse din diverse pagini sonore ale cărţilor sau ale vieţii. În cea mai desăvârşită linişte, cine ştie să audă, acela poate desluşi frânturi de noapte, unduit de ape, paşi furişaţi prin văzduh, fâlfâit de aripi îngereşti sau îngânări din dosul ferestrelor deschise ale lumii.
Aşadar, liniştea, aceea după care tânjim şi la care visăm în fiece clipă, nu e Marea Ataraxie. Însă cartea aceasta, prin zarva ei, doar o pregăteşte…
AUTORUL