Colectionarul de vise

Florin Toma rămâne fidel formulei literare optzeciste, scriind o proză atât metatextuală, cât și microrealistă, cu încli­nații ludice, ironice și parodice, dar și cu un acut spirit de obser­vație, mergând până la amănuntul nesemnificativ. Aici intervin însă și calitățile sale de critic de artă plastică, „ochiul estetului“, ca în proza lui G. Călinescu, întrucât privirea nu reține doar detaliul banal ori sordid, ci și elemente de arhitectură, de decor interior și exterior.

Gabriela GHEORGHIȘOR – Ramuri

(…) Tot arsenalul textualismului optzecist este pus în pagină, e drept la un nivel superior și remarcabil topit în substanța epică a cărții (…). Fiecare text al lui Florin Toma pare a fi un exercițiu de a scrie în altă manieră, un soi de pariu-demonstrație cu sine și cu cititorii, privind propriile sale abilități artistice.

Tudorel URIAN – Viața românească

Florin Toma propune o lectură foarte specială ce necesită ge­nul de cititor care are, pe de o parte, gradul de educație necesar savurării unui produs pretențios ca implicații culturale, iar, pe de altă parte, disponibilitatea de a-și fragmenta lectura, de a contempla propria receptare a textului și de a avea răbdarea să savureze în final tablourile compuse.

Victor CUBLEȘAN – Steaua