Lacrimi de inger

Nu vă propun judecăţi de valoare, ci remediile extrase din ce-a rămas verificat. Reprezint rezultatul unei statistici, nicidecum glasul unui profet. Vezi calea, păşeşti cu ochii închişi, alţii se iau din instinct după tine, există o şansă pe care nu vrei s-o ratezi. Nu căutarea este o povară, nu rătăcirea, nu îndoiala, ci siguranţa disperată a abandonului. Preamăresc perpetuarea rătăcirii ca semn că încă umblăm după salvare. Întoarcerea la umbra pădurilor, sălbăticirea relaţiilor, dezumanizarea în folosul ajungerii la ţărm. Unde-ai dat greş cu ai tăi îţi rămâne să reiei singur. Cel singur învaţă repede sursa necazului său, căci numai monstrul îi rămâne tovarăş, care-l chinuie cu masca unui rău pe care nu-l înţelege.

Unul dintre puţinii noştri disidenţi politici din perioada dictaturii comuniste, prozator, poet şi eseist de mare tensiune ideatică şi emoţională, Liviu Cangeopol revine în spaţiul cultural românesc cu un jurnal intens şi lucid până la dramatic. Temele sale de aici sunt aceleaşi care l-au urmărit întotdeauna: singurătatea omului în lume, lipsa de sens a vieţii, căutarea a ceva mai adevărat şi mai curat – stropul de transcendenţă în lipsa căruia totul se usucă şi dispare.
Viaţa în exil, cu inerentele ei suferinţe şi frustrări, a lăsat urme adânci într-o personalitate sensibilă, cu un accentuat simţ al dreptăţii şi-al umanităţii. Cei din preajmă, cu binele şi răul lor, sunt văzuţi retrospectiv, prin intermediul unei memorii minuţioase, proustiene, cu un fel de stoicism resemnat. Jurnalul cuprinde o galerie de personaje vii şi memorabile, rude şi p