Când va crește, Zezé visează să ajungă poet și să poarte papion, dar pentru moment este un băiețel de cinci ani dintr-o favelă a metropolei Rio de Janeiro pe care sărăcia și greutățile vieții l-au maturizat mult înainte de vreme. Pedepsit brutal pentru poznele copilărești, neînțeles, ostracizat, se refugiază într-o lume a imaginației, singura în care tandrețea și sensibilitatea ieșite din comun îi sunt recunoscute și răsplătite. Unicul lui confident este Xururuca, un lăstar de portocal din soiul Lima căruia îi împărtășește bucuriile, micile secrete, dar și tristețile răscolitoare. În căutarea afecțiunii pe care nu o găsește în familie cutreieră străzile, descoperind pe cont propriu lumea și înfiripând tot soiul de prietenii improbabile. Cea cu Manuel Valadares, „Portuga”, deținătorul celei mai frumoase mașini din cartier, îl va ajuta să descopere atașamentul și duioșia, dar și suferința cruntă a pierderii ireparabile.

Parte a unei tetralogii de inspirație autobiografică, Dulcele meu lăstar de portocal este unul dintre cele mai îndrăgite titluri ale literaturii sud-americane din toate timpurile, de la apariția sa în 1968 fiind tradus în peste douăzeci de limbi, vânzându-se în milioane de exemplare și cunoscând numeroase adaptări pentru scenă și televiziune. Un roman de maturizare sfâșietor, scris cu enorm de multă căldură și empatie, care captivează prin magia poveștii sale fără vârstă.

Despre autor:

José Mauro de Vasconcelos s-a născut în Bangu, un cartier din Rio de Janeiro, la 26 februarie 1920, ca fiu al unei familii mixte – mama, indigenă, tatăl, portughez. Constrâns de sărăcie, s-a mutat la o vârstă fragedă în Natal, unde a copilărit alături de unchii săi. Tot acolo a început și cursurile facultății de medicină, dar a abandonat studiile după doi ani, revenind la Rio. Fire aventuroasă, a pornit într-un pelerinaj prin întreaga Brazilie, ocazie cu care a îmbrățișat profesii dintre cele mai diverse – antrenor de box, hamal, pescar, învățător, chelner, cartograf. Vasta experiență de viață dobândită astfel avea să furnizeze sursa de inspirație pentru opera prolifică de mai târziu.

A debutat ca romancier în 1942 cu Banana brava, o incursiune în lumea crudă a căutătorilor de pietre prețioase din Goiás. Publicat în 1945, romanul Barro blanco, cu acțiunea sa plasată pe fundalul salinelor din Macau, în Rio Grande do Norte, s-a bucurat de un mare succes de critică, dar aprecierea publicului a întârziat. Cititorii aveau să fie însă definitiv cuceriți de O Meu Pé de Laranja Lima (Dulcele meu lăstar de portocal), un roman de un realism intens inspirat din copilăria autorului care, în scurt timp de la publicarea în 1968, a depășit toate recordurile de vânzări, devenind cea mai îndrăgită carte braziliană a tuturor timpurilor. Romanul i-a entuziasmat în egală măsură și pe cronicarii epocii, fiind deosebit de apreciat pentru valoarea sa documentară, de frescă socială. Adolescența scriitorului fusese reconstituită în romanul Doidão (1963).