Eu, Arakel Semirdjian, m-am născut în 1973 la Erevan, într-o familie de imigranți. Familia tatălui meu a imigrat în Armenia din Sudan în 1948 (în fapt, tata s-a născut în orașul sudanez El-Gadarif), iar familia mamei mele a imigrat în Armenia din Siria în 1946. Am absolvit Liceul nr. 63 „Ghazaros Aghaian” situat pe strada noastră Kievian din cartierul Blur, în care majoritatea locuitorilor erau „nou-veniți”, așa se face că mare parte dintre colegii mei de clasă, precum și mare parte dintre cei imigrați în Armenia au emigrat apoi din Armenia și puțini „venetici” au rămas pe loc.

În 1989, am dat examen de admitere la Facultatea de tehnică a programării computerelor din cadrul Institutului Politehnic, dar întrucât notele nu mi-au fost suficient de mari am fost nevoit să plec la Goris, ca să studiez la Facultatea de cibernetică, filială a Politehnicii din Erevan. Acela a fost momentul de răscruce din viața mea, fiindcă, spre deosebire de „localnici”, cei nou-veniți nu aveau vreo legătură de rudenie în localitățile din Armenia (bunici care să fi trăit la sat, ci doar unchi-mătuși care trăiau la oraș), de aceea se poate spune că pentru mine Gorisul a devenit un cămin părintesc prin mijlocirea căruia am descoperit sau mi s-a părut că am descoperit întreaga Armenie și Karabaghul.

După absolvirea institutului, am fost angajat la Ministerul de externe, pentru că între timp mai absolvisem Facultatea de relații externe din cadrul Politehnicii. În cursul activității mele la minister, am avut câteva delegații de scurtă durată și două de lungă durată, dintre care cea mai semnificativă – se poate spune „următorul Goris” al meu – a fost în România, unde am lucrat aproape trei ani, în 2004-07. România a fost și ea o descoperire, prin care am cunoscut toată Europa și – se poate spune – Lumea Exterioară (în orice caz, așa mi s-a părut mie). În România, am avut relații dintre cele mai strânse cu comunitatea armeană în frunte cu Eparhul arhiespiscop Dirayr Mardighian și sper ca într-o zi să scriu o nuvelă sau un roman despre România.

Dintre prozele mele scurte, două scrieri au fost traduse de Madeleine Karacașian, iar o altă lucrare a fost publicată în original în revista „Nor ghiank”. Cât privește traducerile, una dintre culegerile mele de povestiri a tradus-o în engleză bunul meu prieten de fericită amintire, Samvel Mcrtcian, și glumeam fălos că Samvel m-a tradus pe mine și a mai tradus Ulysses al lui James Joyce. Am câteva culegeri de proză din activitatea mea literară și câteva premii obținute pentru unele dintre cele mai bune povestiri ale mele, totuși consider că încă nu mi-am scris „cea mai bună creație”, dar îmi pare că acea lucrare se și coace.

Mulțumesc pentru traducerea lui Kyores cel cu plete albastre și trag nădejde că ea va fi recepționată în mod corespunzător de către cititorii de limbă română.

Cu respect,

Arakel