Dacă Miłosz a scris cândva propria metafizică, în mod cert aceasta este Câinele de lângă drum. Nu este o metafizică veselă, dar, din câte cunosc, nicio metafizică nu este veselă. (...) Sub norul răului apare binele, iar răul se agață de bine și se ține scai; la fel se întâmplă cu sinceritatea și mistificarea, comedia și tragedia, credința și disperarea, identitatea și alteritatea. (...)

Dar s-ar putea ca Miłosz să nu fi scris așa? Nu, nu a scris așa, pentru că nu ar fi fost interesant. A scris cu totul altfel. A scris despre varietatea de neînțeles a destinelor umane, despre privirile întâmplătoare asupra unor lucruri obișnuite și banale, în timp ce din aceste frânturi de privire se desprinde instantaneu un licăr provocat de ceva tainic, de neînțeles, stârnind neliniște.

Leszek Kołakowski

Ce reprezintă, de fapt, Câinele de lângă drum? Încă o modalitate de a căuta „o formă mai cuprinzătoare”? Cu siguranță și asta. Caracterul eterogen al volumului sugerează acest lucru. Există aici de toate. În prima parte, versuri noi, cât și unele parcă scoase din sertar, însoțite de enunțuri scurte în proză, care capătă deseori forma unor sentențe surprinzătoare. În plus, putem găsi, printre altele, fragmente ale unor cântece vechi, însemnări ale unor vise, citate din Jurnalul de ocupație al scriitoarei Zofia Nałkowska și din volumul Totul este poezie al lui Stachura (...). Partea a doua, Subiecte pe care le cedez, are în schimb un alt caracter, cuprinzând forme scurte în proză, a căror apartenență de gen este greu de precizat. (...)

Care este concluzia? În intenția autorului, Câinele pare a fi o sinteză a creației, cel puțin un important bilanț artistic al realizărilor de până atunci.

Aleksander Fiut