O poveste despre îndrăgostire, despre scris, despre cărți, despre inspirație, despre Timișoara.

„Îmi devine din ce în ce mai dragă. Tot ce face, toate aceste mici gesturi mi se par atrăgătoare. Încep să o idealizez fără să o cunosc de-adevăratelea. Nu știu aproape nimic despre ea, nu îi știu trecutul, pentru mine pare obscur, undeva prin Munții Apuseni, nu-și expune niciodată ambițiile și visurile, nu-i intuiesc viitorul. Știu doar că nu va coincide cu al meu. Așa că nu am decât să trăiesc prezentul la maximum. Principiul dozei minime a fost sintetizat în homeopatie de Arndt-Schulz: «Dozele mari omoară, dozele medii paralizează, dozele mici stimulează.» Oferită în astfel de doze homeopatice, dragostea Albertinei îmi dă dependență. Chiar începe să-mi fie teamă că, dacă am deveni un cuplu normal, dacă am locui împreună, poate ne-am sătura unul de celălalt și ne-am vedea numai defectele, așa cum se întâmplă cu atâtea cupluri. «Cantitatea de acțiune necesară pentru a produce orice schimbare este cea mai mică posibilă: cantitatea decisivă este întotdeauna minimă, infinitezimală», spune un alt principiu al homeopatiei. Mai inteligentă decât mine, gândesc eu, își dorește exact atât cât este nevoie pentru a ne stimula unul pe celălalt. Caut tot felul de justificări și astfel trag concluzia că este mai bun un foc mocnit, intermitent, decât o flacără mare, care pârjolește totul rapid.”