Astăzi, în Europa, galbenul este o culoare discretă, puțin prezentă în viața cotidiană și puțin solicitată în lumea simbolurilor. Nu a fost întotdeauna așa. Popoarele din Antichitate vedeau în el o culoare aproape sacră, aceea a luminii, căldurii, bogăției și prosperității. Grecii și romanii i-au acordat un loc important în ritualurile religioase, iar celții și germanii îl asociau cu aurul și nemurirea.

Declinul și ambivalența galbenului datează din Evul Mediu: pe de o parte, galbenul rău, al bilei amare și al sulfului demonic (semn de minciună, lăcomie, crimă, uneori boală sau nebunie), culoarea ipocriților, trădătorilor (Iuda); de cealaltă parte, galbenul bun, al aurului, mierii și grâului copt (semn de putere, bucurie, belșug).

Chiar dacă știința îl plasează printre culorile primare, galbenul este cu greu valorizat în timpurile moderne. Apropierea lui de portocaliu îi conferă o aură de veselie, sănătate, vitalitate și beneficii pentru starea de bine, precum fructele coapte și vitaminele pe care acestea le conțin.

Ce se va întâmpla în deceniile următoare, dat fiind vastul și zgomotosul proces de globalizare? Va rămâne albastrul culoarea preferată a Europei, iar galbenul va fi eterna victimă neiubită a unui trecut simbolic prea greu de suportat?

Unele zvâcniri și frisoane par să anunțe schimbări nu numai în emblematica politică și în uzanțele cotidianului, ci și, mai ales, în sistemele de valori și în tipurile de sensibilitate. Dacă nu aș fi istoric, ci creator – pictor, stilist, grafician, designer, publicitar –, aș profita de acest lucru și aș miza mai mult pe galben. Mi-aș propune să-l recuceresc și să-i ofer un loc demn de acela pe care l-a avut în Antichitatea greacă și romană și pe care l-a pierdut în Evul Mediu, fără să-l mai recupereze ulterior.

Este galbenul o culoare a viitorului?

Michel Pastoureau