Umbra zidului meu

Aici, pe partea nevăzută a pielii,

poezia se răsfață

are curaj să spună cuvinte lungi

nimeni nu o aude,

nimeni nu o vede,

nimeni nu o judecă,

e poezia dintre bătăile inimii.

Poeta Elena Cărăușan este „prizoniera” unor obsesii sau întâmplări existențiale la limită, devenite memorie și sursă de inspirație. Își asumă curajos „transferul” lor în poezie, în formulări metaforice încărcate de sens, neostentative, cu un puternic efect emoțional. (Gheorghe Mihai BÂRLEA)

Elena Cărăușan scrie de la capăt de lume cu tandrețe, cu finețea unei idei de sfârșit de lume în care se întrezăresc noi începuturi. Cartea asta de poeme e a dragostei și nu a indiferenței, e o carte cu poeme ce deschid ușile spre lumea cea mare și nu închid nimic din ce a fost. (Marian ILEA)

În esență, acest volum recent al poetei Elena Cărăușan este unul al meditației mature, grave, pe alocuri sangvinolentă, asupra vieții ca o heideggeriană curgere neabătută spre moarte, luminată intermitent de speranța redempțiunii. (Nicolae IUGA)

În noua sa carte, travaliului desfășurat în laboratorul alchimic i se adaugă lucrări de disecție. Devenim martori ai unor operații imaginare de scormonire în trupul cuvântului, cu bisturiul „iscoditor”, în căutarea semnificațiilor ultime, generatoare ale adevăratei cunoașteri: de sine și a lumii. (Delia MUNTEAN)

Semnul maturizării discursului liric este prezent în fiecare poem. Lipsită de podoabe stridente, poezia Elenei Cărăușan ilustrează un teritoriu fastuos de sentimente conjugate în metafore fertile. Adică este o poezie autentică. (Gheorghe PÂRJA)

O autoare exigentă cu sine si cu poezia pe care o scrie, care folosește din plin metafora amplă, parabola și dublul sens al cuvintelor, care vede poezia ca pe o însoțitoare de viață, ca o formă de mirare permanentă și de întrebare de la care nu așteaptă răspuns, ca pe o formă de alinare, Elena Cărăușan își ascunde strigătul de disperare, de teamă față de portalul care absoarbe ființele și le trimite pe tărâmuri despre care avem doar imaginații sau convingeri dar nu și certitudini în această lungă parabolă a trecerii. (NicolaE SCHEIANU)

Lirica acesteia, densă, este incomodă, obligând receptorul să intre pe un teritoriu presărat de tentacule dubitative, sapiențiale, în care sinele se supune unei analize cvasichirurgicale, într-un travaliu sincopat de relevare a treptelor regăsirii. (Daniela SITAR-TĂUT)