Sange de nisip. Poeme

Acum vreo doi ani, la Tabăra de literatură de la Ocoliș, mi-a fost dat să ascult în una din seri o lectură de poezie după care, dacă aș fi avut la îndemână o ștampilă cu inscripția „Fragil”, mi-aș fi aplicat-o fără nici o ezitare pe piept, în dreptul inimii, căci rar mi-a fost dat să ascult o poezie în care corpul să fie atât de vulnerabil. Acum, la lectură, poezia Elenei Cărăușan îmi pare a sta sub semnul neliniștii. Spun asta pentru că în cartea ei, Sânge de nisip, totul este în mișcare. Întregul univers al poeziei e cuprins de o teribilă frenezie, de o ciudată agitație. O agitație, până în măduva cuvintelor, aș zice. Căci de frenezia aceasta s-au molipsit și cuvintele, care par ele însele a nu avea odihnă: „deschide, închide/ cheamă, recheamă/ alungă, inundă”, „sus-jos, sus-jos,/ din creier până la călcâie”. Sugestia pe care poeta reușește să o transmită este aceea a unui univers pulsatil, a unui imens cosmos-inimă.

Sângele cuvântului și noua lui lucrare „sub acoperire”, în spațiul dintre silabele care oricum nu mai au sens, în viziunea poetei noastre, este Gândul. Gândul este sângele perfect, fără defecțiuni. Gândul este poarta spre o renaștere nesfârșită: „Gândul va naște gânduri,/ ca semințele de rodie,/ mă voi înmulți/ mă voi naște, pe rând, câte una/ pentru fiecare zodie/ și-n fiecare gând voi fi o alta”.

Dar eu cred că Elena Cărăușan este indiscutabil locuită de geniul Poeziei. Căci numai poeții autentici își închipuie, cu disperare, că paradisul este „o lume de cuvinte ce-nvinge,/ și o dragoste întru veșnicia lor”.

Ion Mureșan

* * *

Elena Cărăușan este membră a Cenaclului de literatură „Ion Burnar” din Baia Mare.

Volume de poezie: În spatele pendulei (2000), Oră de alchimie (2014).

Apariții în antologii: Pași împreună, Baki Ymeri, Anotimpul Iubirii, eCreator – Prietenii Literare, Cuvânt în lume.

A publicat poeme în: Archeus, Nord Literar, Poesis, Luceafărul.