Voi spune de la început că Jurnalul lui Ion Urcan, tipărit acum, la trei ani de la dispariția prea timpurie a autorului, este unul dintre cele mai revelatoare şi autentice documente de epocă apărute la noi în ultima vreme, acoperind perioada 1985-2020, dând seama, adică, despre ultimii ani ai „deceniului satanic” comunist, cum l-a numit alt diarist de referință, Mircea Zaciu, şi anii tulburi şi mereu neaşezați de după Decembrie 1989.

Masivul Jurnal scos acum la lumina tiparului certifică numitele calități ale scriitorului, poet şi critic deopotrivă. Cunoşteam, în parte, textul oferit mie, cu ani în urmă, spre confruntare critică de către autor şi, citind acele pagini, cam jumătatea celor de acum, am fost frapat de autenticitatea înregistrării de fapte cotidiene proiectate pe fundalul unei epoci de răscruce a istoriei noastre, cea care mai rămăsese din anii întunecați şi lipsiți de speranță ai dictaturii comuniste (a doua parte a deceniului 9 a secolului trecut) şi următoarele trei decenii de după Decembrie 1989, când lumea noastră cenuşie şi ținută captivă aproape o jumătate de veac nutrea speranța unor schimbări majore, de eliberare şi de autentică reconstrucție spirituală. (ION POP)

Dacă aș reciti jurnalul, cred că în trei sferturi din paginile lui aș găsi astfel de lamentații despre foamete, sărăcie, lipsa banilor, problema locului de muncă etc. Mi-am propus în mai multe rânduri să nu mai scriu astfel de lucruri. Despre ele e de ajuns un singur cuvânt, mizerie morală și materială. Suntem sclavii unui stat totalitar, care construiește frenetic betoane și se autocelebrează pe toate gamele, pe note acute și tonuri patetice, lăsând adevărata viață socială la discreția minciunii și a întâmplării.

Jurnalul meu intră într-o nouă etapă. Mie, unuia, mi se pare că textul e fluent, destul de sprinten și că în pagini se conturează un personaj cu mica lui lume de oameni, de întâmplări, de cărți, de gânduri și de sentimente, trăind o epocă istorică deloc banală. Dar, desigur, nu pot fi criticul propriului text. Acest jurnal trebuie să le placă altor oameni. Apoi, pe cine va interesa, ca obiect de lectură, jurnalul domnului Nimeni? Destinul meu de anonim dascăl de provincie este unul cât se poate de mărunt, de comun, de banal, de transparent și de previzibil.

Am început, de o săptămână, să-mi culeg în laptop caietele-jurnal dintre 1985 și 1990. Sunt două caiete de câte 300 de file format A5 și patru caiete de câte 100 de file format A4, scrise mărunt și îndesat. Nu știu dacă vor interesa pe cineva, însă, cel puțin deocamdată, mi se par interesante ca mărturie de viață, din ele conturându-se, prin cumul, ca din ceață, un personaj cu o individualitate proprie și o epocă istorică.

Acest jurnal e genul de text care se constituie, prin efect de cumul, de compoziție și de elaborare, abia la lectura integrală. În alcătuirea lui se amestecă indisociabil, precum într-o rețetă culinară, ingrediente dulci sau amare, condimentate sau insipide, consistente sau evanescente, presărate cu vârful cuțitului ori turnate cu strachina, întregi și crude ori terciuite, frământate îndelung și lăsate să dospească, apoi rulate cu te miri ce umpluturi și vârâte la cuptor. (ION URCAN)

ION URCAN s-a născut la data de 21 septembrie 1955, în satul Luna, județul Cluj. A absolvit liceul la Câmpia Turzii, secția Umanistă (1974) și Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specialitatea Limba și literatura română – Limba franceză (1979). A semnat: cronici și recenzii literare în revistele Echinox (nr. 11-12/1976, nr. 5/1977, nr. 6-7/1977, nr. 11-12/1977, nr. 4/1978, nr. 3-4/1979, nr. 5/1981), Vatra (nr. 4/1986), Tribuna (nr. 25/1986), Apostrof (nr. 5/1992), Cadran (nr. 13/ 1992, nr. 7/1993), Familia (nr. 10-11/1995); eseuri în Cadran (nr. 29/1990), Actualitatea de B-N (nr. 1/1997); interviuri literare în Apostrof (nr. 10-11/1991, nr. 5/1992); traduceri din limba franceză în Echinox (nr. 9-10/1976), în Cadran (nr. 7/1993).

Între anii 1990 și 1994, a desfășurat o activitate publicistică în presa locală din Bistrița, în calitate de redactor-șef al revistelor Cadran și Actualitatea de B-N. Doctor în filologie la UBB, cu o teză dedicată lui Ion Budai-Deleanu (2002 – avându-l ca îndrumător pe V. Fanache). Între 2004 și 2008, lector asociat la Universitatea de Nord Baia Mare. Între 2008 și 2009, inspector de specialitate la ISJ Bistrița-Năsăud. A fost muzeograf la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud și profesor de liceu la Bistrița.

A publicat volumele: Ad usum Delphini, Editura Echinox, 1994 (versuri); Opera literară a lui Ion Budai-Deleanu, Editura Casa Cărții de Știință, 2004; Contexte ale Țiganiadei, Editura Paralela 45, 2010; O seară la restaurant, Editura Charmides, 2016 (versuri).

Ion Urcan a încetat din viață la 21 martie 2020.

Antologia lirică Secundele melcului a apărut în 2021, la un an de la „trecerea Dincolo a autorului unei cărți prea curând postume”. Cu o Prefață semnată de Profesorul Ion Pop, care a dat și titlul acestei cărți (ales după o secțiune de versuri din Ad usum Delphini), volumul a fost publicat la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, sub egida Muzeului Județean Bistrița-Năsăud. Selecția poemelor din prima și a patra secțiune a cărții, precum și a referințelor critice îi aparține Ilenei Urcan, care a decis să facă posibilă împlinirea postumă a dorinței poetului și să ofere, astfel, o viziune mai cuprinzătoare și mai complexă asupra demersului liric în opera lui.

Tot prin grija soției sale, la trei ani de la plecarea dintre noi a lui Ion Urcan, apare această carte impunătoare, care cuprinde toate însemnările diaristice ale scriitorului bistrițean.

Jurnalul conține (fără omisiuni sau adaosuri) confesiunile scriitorului Ion Urcan (iulie 1985, până cu câteva zile înainte de „trecerea lui Dincolo” – 21 martie 2020). Textul a fost conceput în manuscris în șase caiete, pe care le-a continuat doar în laptop (precizarea este făcută de autor, așa cum reiese dintr-o notă din 2 decembrie 2001), până la... „final”. Integrarea manuscriselor în laptop a fost efectuată de autor, în paralel cu notarea obișnuită, „aproape” cotidiană. Conținutul volumului a fost revăzut. Exemplarul oferit de mine domnului Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană, este însă în INTEGRALITATEA sa, din considerente de respect pentru scriitor și opera lui, dar și față de istoria literară. (ILEANA URCAN)