Cuvânt înainte: Horia Ion Groza, Maria-Daniela Pănăzan; Prefaţă: Anca Tănase

Criticii literari au descoperit în sonetele voiculesciene, rod al înţelepciunii vârstelor crepusculare, un anume ezoterism mistic. Ezoterism întâlnim şi la Dumitru Ichim, în prezentul volum, scris cu o jumătate de secol mai târziu, dar la o vârstă similară cu cea a lui Vasile Voiculescu. Nume, civilizaţii şi mituri, provenite din cultura sumeriană, aztecă sau a primilor locuitori ai Americii de Nord, ca dintr-o universalitate a spiritului umanităţii şi setei sale de transcendentalitate, sunt îmbrăcate şi transfigurate de profunde înţelesuri creştine.

Horia Ion Groza

* * *

Poemele scrise de Dumitru Ichim amintesc de marile creaţii ale literaturii universale. Este vremea ca istoria şi critica literară din România să descopere opera impresionantă a unui poet singular în literatura română de azi, singular dar nu singur, fiindcă Poezia pe care o redă lumii este fascinantă şi nemuritoare şi ea va influenţa, negreşit, noile orientări estetice. Temele şi motivele reglioase, simbolurile şi metaforele revelatorii se închid şi se deschid cititorului într-un tumult de o frumuseţe copleşitoare. Cântecele Îndrăgostitului sunt cântecele iubirii biruitoare, care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte”, care purifică şi înalţă spiritul, depăşind barierele poeziei de inspiraţie mistică. Este Iubirea în stare de permanentă rugăciune, care poleieşte divin sufletul omului şi-l integrează în absolut.

Maria-Daniela Pănăzan

* * *

Poezia lui Dumitru Ichim este un pelerinaj pe spirala luminii, la al cărei capăt ne aşteaptă Iubirea celui pe care mintea nu-l cuprinde, a celui care e „totul în toate” şi în care, prin dragoste, vom fi şi noi.

Anca Tănase

* * *

Dumitru Ichim s-a născut la 14 august 1944, în comuna Dărmăneşti, jud. Bacău – România; fiul lui Dumitru Ichim, cântăreț bisericesc, şi al Elenei (născută Camara). A urmat Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ (1959-1964). Este licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1968). Teza de licenţă e susţinută cu prof. Petru Rezuş; Cursuri de doctorat în Teologie dogmatică, între 1968 şi 1970 la Bucureşti, sub îndrumarea prof. Dumitru Stăniloae. Studiază la Seabury-Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, şi la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois (1970-l972); continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-1973). Îndrumător al tezei de doctorat, intitulată The Orthodox Liturgy and the World, i-a fost teologul american James McCord (1973). În 1974 se stabileşte în Canada. În acelaşi an este hirotonit preot al parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Kitchener, Ontario (Canada). Căsătorit cu poeta Florica Baţu Ichim. Din 1978 este preot paroh la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Kitchener, Ontario. Desfăşoară o susţinută şi rodnică activitate în rândurile comunităţii româneşti din Kitchener, contribuind în mod hotărâtor la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române. Începând cu 1979, face parte din colegiul redacţional al revistei Cuvântul românesc din Hamilton (Ontario). Colaborează la Amfiteatru, Gazeta literară, Luceafărul, Studii teologice, Telegraful român, Revista Scriitorilor Români (Germania), Micromagazin, Drum, Solia (SUA), Luceafărul (Canada) etc. Editează revista literară Orpheus (1988), buletinul parohial Rădăcini şi col. Vestitorul român canadian. A introdus în literatura română genul de poezie fixă japoneză „haiku” şi „tanka”.

Volume publicate: De unde începe omul (1970 – volumul de debut); Planeta Ichtys (1974); Vinerea Mare (1975); Sub umbra Sfinxului (în colaborare cu P. Rezuş, 1975); Urmele (1977); Valea nisipului de aur (1977); Constantin Brâncoveanu (1981); Melcul (1981); Vinerea Mare (1981); Agape (în colab. cu N. Novac şi Florica Baţu, 1982); Biserică şi religie la români (în colaborare cu H. Stamatu, 1985); Dar în silaba Luminii plângeam orfan şi greier (1987); Apariţiile Maicii Domnului la Mejdugorje (1989); Fântâna luminii (1993); Pasărea cu şapte aripi (1993); Poem imaginar dramatic în cinci tablouri (2003); Floarea fântânilor pierdute (2003); Psaltirea apocrifă a dreptului Iov (2012); Heshtjet e Pafejuara (Nelogoditele tăceri) (2013); Le solitudine della pietra (Singurătăţile pietrei) (2013); Den Vita Tiden (Timp alb) (2013); The ideogram of my Soul (Ideograma sufletului meu) (2013); Apa morţilor (2013); Grădina Reginei Izvana (2014); Half of Ring above the Ocean (Jumătate de inel deasupra oceanului) (2014); Şarpele de aramă (2014); Antologia Duke vallëzuar nëpër fjalë (Valsând printre cuvinte, Antologie poetică) (2015); Psaltirea apocrifă a Dreptului Iov (ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, 2015); Cireşe amare (2015); Cântece sumeriene (2015).