Alin Cristian îşi caută personajele în teritorii atemporale, la margine, în metaforă sau într-o istorie de la început de lume, simulînd, cum nu se poate mai bine, denunţarea convenţiilor cu privire la „proza fantastică” şi „proza istorică”. Primei categorii îi aparţin „Gonaciul”, „Aproape de Samarkand” şi „Leul”: celei de-a doua, „Sirena”, iar „Silvestralia” e o distopie, păstrînd termenii prozatorului-eseist, un cîntec de sirenă al omului de azi.

Ioan HOLBAN