Blestemul iubirii pierdute

Condeier măiestru și zugrav de subțire, înflorindu-și talanții într-o alchimie interioară personală, Grigore Ilisei mizează, desigur, și pe expresivitatea limbajului, muzicalitatea frazei cu sonuri mlădiate, lexicul compozit (arhaismele și elemente ale vocabularului religios găsindu-și insolite posibilități combinatorii cu neologisme), toate acestea făcând parte intrinsecă din stilul atât de individualizat, rotunjind un volum în care se răsucesc, într-un dans antinomic, inventare ale ființei multiplicate în oglinzi nesfârșite ale lumii de Sus și ale celei de jos.

Cartea, fragment din cartea unică a visării lui Dumnezeu, în viziunea lui Borges, devine un semn pe o vastă frescă, un semn al invizibilului făcut vizibil, o poezie a sacrului (Theodor Codreanu) rezonând într-o pictură de cuvinte (Florin Faifer), operă a unui clasic rătăcit (Constantin Hrehor), bun chivernisitor al înfăp­tuirilor ce înveșnicesc (Cătălin Jeckel).

O carte rotundă ca o spovedanie îndelung așteptată, ca o pecete de neșters peste un destin exemplar.

Mihaela GRĂDINARIU