Luna de miere

De când n-o mai îmboldea ghimpele îngrijorării, dormea bine și era veselă. Aproape că nu se mai gândea la situația în care fusese, cu bărbatul bolnav pe moarte în spital, cu trei copii mici veniți unul după altul, cu marea nesiguranță care amenința să pună stăpânire pe calmul ei. Acum se bucura de ceea ce primea de la Cel de sus. Înțelegea tăria aerului după felul cum i se arătau particulele luminoase, știa când se schimbă vremea după cum cântau păsările sălbatice. Iar pe Vasile tot îl mai surprindea uneori, dimineața, când se trezea, înălțat într-un cot, privind-o cu drag. Iar ea, deschizând în acest fel ochii, își amintea că i se încredințase acelui bărbat datorită unei crenguțe de busuioc și a unui vis avut în noaptea de Bobotează. Și se ridica aparent preocupată să vadă ce fac cei mici dar și ca să ascundă zâmbetul de mulțumire.

Nu greșise crezând într-o crenguță de busuioc.