Poezia Roxanei PAVNOTESCU curge între tăceri și uitare, între iubiri livrești amuțite prin dantele fanate și trăiri cuibărite într-un cufăr cu palide sclipiri, întredeschis din timp în timp, atât cât să foșnească molatic slovele călcate de pisici de argint.

Poezia miroase a povești neterminate și a flori locuind în pagini istovite, a Nichita și a mama, a mere și mistere de doruri înghețate arcuind peste vremi, de dureri tamizate migrând în visele altora.

Poezia Roxanei Pavnotescu nu se iubește pe sine, întunericul i se culcă adesea între litere; noroc

de aripa îngerului care îi spală încrâncenarea.

Simona MODREANU