Cel din urma Armas

Ioan Slavici stătu în furtuna marilor prefaceri istorice aproape opt decenii și stârni el însuși mari furtuni prin lupta pe care o duse. Desfășură o activitate vastă, în direcții multiple și ale cărei dimensiuni mulți încă nu le bănuie. Sute de articole pe cele mai diverse teme mai zac în revistele și ziarele dintre 1871 – 1925, zeci de studii privind istoria, învățământul, cultura și limba poporului român așteaptă să fie repuse în circulație. În opera literară, partea mai cunoscută a activității sale, „nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare”. Deschizător de drumuri și creator al nuvelei și romanului românesc modern, el putea da, fără angajarea în direcții multiple de activitate, „o comedie umană a satului”. Dar și așa contribuția sa este considerabilă. Căci Slavici în Transilvania, Creangă în Moldova și Caragiale în Muntenia suie, ca trei coloane, în literatura română din a doua jumătate a secolului trecut. Iar între ei se înalță Eminescu – Coloana infinită.

În Cel din urmă Armaș, Emil, care părea să devină unul din personajele principale, este pierdut în cursul desfășurării acțiunii, spre a fi readus în final. Adesea dezlegarea nefirească a conflictului, în sensul că ea nu decurge cu necesitate din expunerea întâmplărilor, este urmarea preocupărilor moralizatoare ale scriitorului.

Dimitrie Vatamaniuc