Marian Dumitru optează categoric pentru prozodia clasic㠄măsura de aur a lirei”. Poemele lui îl recomandă ca pe un maestru al unui neoparnasianism în descendenţa lui Ion Barbu, nu fără o vagă aură a hermetismului aceluiaşi în sensul meşteşugului prozodic, dacă nu şi al ideaţiei. Este un liric extrem de lucid, supraveghindu-şi cu mare grijă inspiraţia, indicând expresis verbis ori mărturii imposibil de negat precum Edgar Allan Poe, Baudelaire, Mallarme, ba chiar si vechiul nostru Heliade, care se declara adeptul extazului poetic autosupravegheat. Metafora abil „criptată“, cu deosebire oximoronul care conferă materialitate ultrasenzorială abstracţiunilor sunt febril căutate. Virtuozitatea prozodică o atinge Marian Dumitru în sonet. Ion Rotaru Un celebru rabin se tot ruga de douăzeci şi cinci de ani la Zidul Plîngerii, pînă cînd într-o bună zi un reporter l-a întrebat: „Pentru ce vă rugaţi cu atîta osîrdie, rabi ?” „Păi, pentru pace şi bună înţelegere între neamuri, iubire şi prosperitate.” „Şi în toţi aceşti ani de rugăciuni la Zid, s-a petrecut ceva ?” „Nimic. Parcă aş vorbi cu pereţii !”