Canturi

Ce vrei, Doamne, de la noi, pentru-atâtea daruri?

Pentru bunătatea Ta, plină-n tot de haruri?

În biserică n-ai loc, totu-i plin de Tine,

Și pe mare, și-n pământ, și în ceruri line.

Aur nu dorești și știu, orice bogăție,

Orice avuții lumești, Tu le faci să fie.

Inima ți-om dărui, recunoscătoare,

Căci alt dar mai bun n-avem și mai demn sub soare.

Tu, stăpânul lumii ești. Cerul cu azururi,

Tu l-ai construit și-ai pus aur, stele pururi.

Temelii pentru pământ ai zidit să fie

Și cu iarbă-ai îmbrăcat ce-a fost gol pe glie.

Numai la porunca Ta marea stă-ntre maluri

Și se teme-a depăși granița cu valuri;

Râurile au din plin ape nesecate

Și-și cunosc durata lor, ziua, neagra noapte.

Primăvara, că vrei Tu, florile-o-ncunună,

Vara, din voința Ta, spice-n snop adună.

Toamna roade multe-aduci, vinul ce te-mbată,

Apoi când e gata tot, iarna se arată.

Ierbii, leșinând de cald, rouă-i dai, să-nvie

Și cu ploi înviorezi grânele-n câmpie;

Ale Tale mâini hrănesc pe oricare fiară

Și din dărnicia Ta nimeni n-o să piară.

Lăudat în veci să fii, Tu, Stăpân a Toate,

Pentru mare mila Ta, pentru bunătate!

Îngrijește-Te de noi, ne binecuvântă,

Ocrotiți să fim mereu sub aripa-Ți sfântă!