Poetul este adeptul vizionarismului de tip arhaic, dar în acelaşi timp conectat, prin întâmplare, la intertextualismul cotidianului, de unde putem vorbi despre un flux de simboluri, care devin treptat umbre peste luminile şi apele cerului. Dincolo de metafora sferei de foc, o alta metaforă care atrage atenţia este busuiocul înflorit al celui care îşi trăieşte singurătatea nu ca pe un amurg, ci ca pe o rană care-şi luminează în adâncurile eului culoarea lucitoare. Ca şi Grădinarul, Poetul este meticulos în căutarea logosului potrivit, în aşezarea în ţărână/în vers a seminţelor care clipocesc şi ard precum feţele cerului. E o avalanşă de iconuri, de arome, de culori, de umbre, de păsări, de flori, grădina lui Emilian Marcu. Dar din acest amalgam de vise şi de proiecţii ale îndemânării grădinăreşti izbucnesc respiraţiile şi broderiile sacre ale universului. Se simte puternicul crez al celui refugiat în propriile-i sentimente, a celui care-şi face din viaţa sa o epistolă către cei care-şi complotează şi sufocă viaţa de fiecare zi cu sentimente caniculare. Paul GORBAN