Un roman care sa vorbeasca despre un lagar rusesc asa cum vorbeste Emilian Marcu in Tobele Mute nu cred sa mai fi fost pana la dumnealui in literarura romana. Avem o istorie mica unde faptele cele mai marunte sunt intoarse pe toate fetele, unde libertatea este o idee care pana la urma se transforma in fapt.

Cunoastem viata dintr-o colonie ruseasca aflata in apropierea unui oras port pe malul unui fluviu din indepartata Siberie. Nu putem localiza exact geografic unde se afla acest lagar dar tocmai aceasta lipsa de exactitate ne duce cu gandul la unul obisnuit cum au fost atatea. Avem aici o colonie de munca unde de pe cuprinsul marelui stat sovietic sunt aruncate destine. Pentru cei condamnati viata e grea, cu problemele de munca zilnica, de defrisarea unei paduri sau de asigurarea celor necesare traiului. Povestea contureaza caractere aspre. Sunt urmariti seful lagarului Aliluievici cu sotia, femeile din comunitate si poate cel mai interesant un tanar care s-a nascut prizonier Ion Alnimanui ba chiar si bisnitarul locului, profitorul perpetuu, Trifonov. Caracterele sunt bine conturate, complexe, cu puterile si slabiciunile lor.

Viata reuseste sa intre in normal oriunde chiar si intr-un lagar. Timpul se scurge si zilele se imputineaza iar cei care mai reusesc sa supravietuiasca nu mai au nici o speranta.

In acest univers sumbru eliberarea vine ca un final de lume. Singurul care nu vede aceasta oportunitate este tocmai Ion Alnimanui care nu cunoscuse decat acest mediu. Impreuna cu sotia sa Alia, intemeiaza o familie si va pune in fata vechiului lagar bazele unui nou sat, liber, care sa foloseasca toate oportunitatile locului - lemnul, pestii, pamantul.

Tobele mute nu este un roman liniar. Este construit pe paliere de realitati iar uneori chiar fantasticul se amesteca. Zgomotul tobelor revine ca un liant in cadrul romanului pentru a fi parca legatura dintre un imaginar plin de simboluri si un real dur. Peste toate, mereu cand e mai greu, vine ideea Maicii Rusii. Un roman generos scris in stilul marilor clasici rusi. (Mihai VINTILA)