Complex redactat, cu variate semnificații și implicații pentru viața liturgică a creștinilor ortodocși, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul trebuie perceput nu numai ca o piesă imnografică de mare virtuozitate spirituală, ci și ca o incursiune dramatică în conștiința omului contemporan dominat de nevoia plăcerii și preocupat doar de negarea autistă a durerii și a răului. Canonul nu este numai un imn, un frumos cântec monastic pentru deșteptarea conștiințelor înțelenite în câmpiile păcatului, ci și un avertisment și o soluție din moștenirea Părinților Bisericii pentru regenerarea spirituală și pentru lupta cu cea mai perfidă și răspândită buruiană a păcatului: mândria egocentrică și autistă.

Dacă până acum textele poetice ale Sfântului Andrei Criteanul erau mai greu de interpretat în absența unui ghid avizat, odată cu apariția acestui Comentariu al unui călugăr palestinian, la fel ca Andrei, și anume Acachie Savaitul, vor putea fi înțelese nu doar prin virtutea propriei rațiuni, cât mai ales prin filtrul monahal și ascetic prin care acestea au fost scrise.