Portrete interioare

Bine articulat pe această raportare a sinelui la realități exterioare, unele mult, mult mai importante ori mai dramatice decât cele personale (cazul personajului Lidia, de pildă, ori al bunicii înseși, de la momentul „când au venit comuniștii”, ori al ultimului iubit, pândit de pericolul morții fiului său, nu mai puțin al prietenilor din Franța, loviți de moartea fiicei lor), romanul Cameliei Tamaș pune în pagină și „chipul” ținutului natal (un Banat cu solide tradiții culturale, dar nu lipsit de mai mărunte sau mai mari evenimente tensionate), dar și al lumii din lung și lat (Parisul și Provence sunt privilegiate), cu suprapuneri temporale urmând cursul aducerilor aminte, cu notații detaliate pe tema creației plastice a eroinei, cu o bună și revigorantă cunoaștere/ utilizare a idiomurilor definind varii personaje – altfel spus, un roman „viu”, într-o formulă de real(istic)-fiction așteptată, indiferent de alte „mode” literare, de cititorul fidel literaturii-ca-oglindă a lumii. Cu atît mai mult cu cât happy-end-ul, în balans cu povestea de dragoste a părinților eroinei, vine oarecum surprinzător, dar atunci cînd se împlinește timpul cuvenit „pentru fiecare lucru” și „topește” temerile și îndoielile pe fondul cărora autoarea a țesut complicatul și, totodată, firescul personaj Iulia, contemporana noastră. Ada D. Cruceanu