Plasa pentru vise

…În diminețile și serile răcoroase de noiembrie purtasem șalul turcoaz. Nu mă mai înspăimânta. Îmi fusese furată posibilitatea de a alege, din nou. Dar mă simțeam puternică și știam exact ceea ce am de făcut. Îmi era teamă doar de reacția lui Andrei. Speram să mă înțeleagă și mai ales să mă creadă. Nu mă mai ascundeam de iubirea lui, de iubirea noastră. Dar, printr-o ciudată întorsătură a destinului, urma să-i cer, din nou, să ne despărțim. Adevăr sau ficțiune, vrăjitorie sau o glumă bună a înaintașelor mele, nu mai conta. Nu puteam să risc. Astăzi trebuia să-l protejez pe Andrei de mine însămi. Și trebuia să-mi protejez copilul…
... A sosit la ora prânzului, în vechea lui camionetă albă, atinsă puțin de rugină, dar cu casetofonul care atât de mult îi plăcea. A parcat în fața Casei Albe și am mers să mâncăm pe munte, cu tot cu câine. Ciobănescul meu era uriaș, dar la minte rămânea un copil. Am găsit o fâneață luminoasă, însorită. Am așezat o pătură și am scos mâncarea, în liniște. Nu știam cum să încep. Hotărâsem să-i spun tot. Uram secretele. Secretele și temerile mă aduseseră, astăzi, aici...