“Lumea care se contureaza astfel este interioara si exterioara in egala masura, ca intr-o imagine holografica, stranie nu pentru ca nu e realista, ci pentru ca este prea exacta, prea completa, exhaustiva intr-un mod nelinistitor. Acest fel de a scrie, nerenuntand la nici un detaliu, si intrand in fibrilatie lirica din cauza prea marii incarcaturi de ganduri, observatii, senzatii, revolte, spaime, sentimente, este curajos si tulburator, dar si riscant. Prin ospiciul in care se desfasoara aventura eului liric trece linia despartitoare dintre viata si moarte, pe care poeta paseste ca peste o sarma intinsa peste infern. Faptul ca aceasta linie este chiar poezia nu o face mai usor de strabatut.”