Iata un invaltorat discurs indragostit al unui bolnav de iubire! Precedate de titluri fals discursive,care au o anume eleganta in patetismul lor, adeseori fiind insotite de insolite dedicatii, poemele sale starnesc o suita de imagini care cad in cascada, contrapunctate cateodata de enunturi abstracte, inteectualiste. Subiectul indragostit pare a experia pana la epuizare toate fazele iubirii: indragostirea, apogeul, impasul, pierderea, moartea... El evita cu buna stiinta afisarea unei senzualitati care face ravagii in randul tinerilor confrati. Dimpotriva, preferinta lui este pentru rostirea deborbanta, pentru stilul barochizant, convocand toate minunatiile firii sa fie partase la iubirea sa, apeland la vise, halucinatii, amintiri, invocand divinitatea si un intreg cortegiu de ingeri, ipostaziind obiectul iubirii, ca sa apelam la inca un concept condacrat de cei ce au studiat fenomenul cu aplicatie stiinfitica, fie ca zidire, fie ca dar, ofranda, fenomen cosmic, legenda, pasare-n pivaj...

Cuvantul emblema, cuvantul magic care revine obsesiv in acest tumultos discurs este macul, floarea de mac. Sa fie vorba, subtextual, chiar de macii uitarii?

Mircea Petean