Azi, pe cotul nostru e tot mai pustiu. Colbul în care ne jucam s-a ascuns sub panglica asfaltului ce ne duce, mai lin, în lume. Odaia în care cotrobăiam după cutiuța cu alifie chinezească a dispărut ca și cum nici n-a fost. Pe locul cireșului noduros s-a construit, de ani buni, o casă. Babele s-au dus și ele, una câte una. Mătușa Zamfira, mătușa Grapina, mătușa Lucreția, țața Olga și baba Aglaia stau acum de vorbă pe ulicioarele de cruci de pe Dealul Morii, cătând, poate, în zare, spre locul în care viața le-a scris, fiecăreia în parte, câte-o poveste.