Tanarul Eugen Ionescu

Scriitor el însuşi prin forţa frazei şi adevărul ei, Eugen Simion pleacă de la intenţia de a-i arăta cititorului, pentru început, cât de important este să cunoaștem îndeaproape caracterul scriitorului, luptele lăuntrice pe care acesta le-a purtat și de care adesea a fost chinuit. Cine a fost Eugen Ionescu înainte să fie cernut prin sita deasă a grelei vremi prin care a trecut? Cine a fost necunoscutul Ionescu, cel care publica sub pseudonim, poetul din spatele Elegiilor pentru fiinţe mici sau partenerul de dialog al lui Jeni Acterian? Acestor întrebări volumul de faţă nu le oferă un răspuns ferm, matematic. Taina umanului din spatele teatrului absurd se revelează însă pagină cu pagină pentru toţi cei care au maturitatea necesară să accepte ideea că răscolitoarele îndoieli ce rămân nesupuse au bout du chemin sunt tot atâtea porţi către spectaculosul, teatralul şi, în fond, liricul Ionescu-Ionesco. Livia IACOB

Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca, (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu”al Academiei Române condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al literaturii române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară.