Ardere si Izbavire. Horia Zilieru in instanta criticii literare

Ca om, poetul respiră exuberanţă în faţa lumii exterioare, fiind format în spaţiul liber al naturii. Prin cultură, el se instalează cu voluptate în mit, intuind vârste şi realităţi preexistente, sau transpunând în viziuni mitice prezentul. Truverul e însă mai personal, mai reliefat decât reflexivul, drept care lirismul său apare dominator, preponderent faţă de tentaţia ideilor, în toate cazurile, chiar în momentele depresive, peste confesiunile lui Horia Zilieru se arcuiesc raze de soare. Încă o dată se dovedeşte că în poezia românească spiritul solar şi tentaţia spre sublimare a tragicului au prioritate. La fiecare poet, spaţiul spiritual al copilăriei, acel spaţiu fermecat al cuibului, îşi imprimă culoarea, vibraţiile, luminile asupra întregii creaţii.
Constantin CIOPRAGA