Odată cu Immanuel Kant (1724–1804) filosofia ajunge la maturitate, inaugurând etapa contemporană. Ea se eliberează de ultimele vestigii ale medievalismului care încă dăinuia în secolul al XVIII-lea și pune în centrul reflecției omul istoric, preocupat să își croiască singur destinul prin intermediul rațiunii. Kant reprezintă apogeul acestui ideal și deschide calea gândirii umaniste ulterioare care, chiar și când nu acceptă ideile kantiene, se mișcă în spațiul delimitat de acestea. Cartea de față se axează pe două dintre cele mai durabile și influente aspecte ale operei kantiene: teoria cunoașterii, cu a sa faimoasă „revoluție copernicană“, și etica, al cărei punct nevralgic este constituit de afirmația categorică potrivit căreia omul trebuie să facă astfel încât să fie rațional și liber. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)