Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când acesta încearcă, fără succes, să depăşească suferinţa incomensurabilă a morţii celei ce i-a dat viaţă. Fiul îndurerat documentează, în emoţionantele pagini ale acestei confesiuni sfâşietoare, parcursul de la deznădejde la conştientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-şi omagia mama.

Pendulând neîncetat între evocarea trecutului fericit şi consemnarea prezentului, cu realităţile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experiența morții într-o pledoarie pentru viaţă.