Mircea Gelu Buta știe să ne arate, neostentativ și fără orgolii locale obsedante, că Bistrița a fost plină de har prin pașii „oamenilor cari au fost” (cum ar fi zis Iorga), prin oamenii mari ai locului, dar și prin cei de aiurea care s-au apropiat de binecuvântatul loc, de ținuturile vecine ale Năsăudului, de văile dintre dealurile domoale sau de depresiunile de la poalele Carpaților Răsăriteni, presărate cu sate rânduite după regulile grănicerești de odinioară. (Ioan-Aurel Pop)

* * *

Am încercat să reînvii locuri și oameni, scoțându-i din uitare, cu dorința ca generațiile tinere ale vremii, dar și cele care vor urma, să deprindă valoarea amintirilor colective, care dau unui popor puterea să înfrunte viitorul. (Mircea Gelu Buta)

* * *