Eseul romanesc

Fiind la origini un gen marginal, mai precis: un gen de frontieră, la intersecţia prozei şi a literaturii non ficţiune, eseul a câştigat teren, mai ales în secolul XX, devenind foarte solicitat, inclusiv în literatura română. Eseul literar, la care s-au adăugat cele general umaniste, istorice, sociologice, culturologice, ştiinţifice, filosofice, pe teme estetice sau etice etc., a început să fie nu doar citit, ci şi cultivat pe toate palierele gândirii.

Volumul îşi propune, de o manieră explicit-didactică, o trecere în revistă a evoluţiei genului în literatura universală, cu identificarea liniilor de forţă şi de seducţie a acestui gen, precum şi o selecţie dintre cele mai remarcabile modele româneşti. Antologatorul şi-a dorit o listă de nume, în mare parte, canonice, emblematice nu doar pentru epocile și preocupările literare pe care le reprezintă, ci și pentru evoluția acestui gen pretențios, pe cât de democratic și accesibil, în aparență, pe atât de dificil și subtil, în esență. Un gen înalt, prin care se măsoară inclusiv maturitatea unei culturi și care nu poate fi ilustrat decât prin nume grele.

Antologia cuprinde secvenţe sau texte integrale ale eseiştilor români, modele şi totodată ilustraţii ale varietăţii subiectelor şi modurilor de abordare ale acestui gen proteic: Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, George Călinescu, Constantin Noica, Eugene Ionesco, Emil Cioran, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Matei Călinescu, Nicolae Manolescu, Mihai Cimpoi, Eugen Lungu, Adriana Babeţi, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Emilian Galaicu-Păun, Radu Paraschivescu, Radu Vancu ş.a.

Volumul este adresat atât celor interesaţi de eseu ca gen şi reflectarea lui în literatura română, cât şi unui public mai larg, preocupat de evoluţia gândirii româneşti în asociere cu evoluţia stilului înalt al scrierilor româneşti.