Istoriile personale ale orașelor Orașul a reprezentat dintotdeauna mai mult decât un simplu spațiu al sociabilității și locuibilului; încă din Antichitate, știm câte eforturi s-au depus pentru crearea și dezvoltarea unor orașe care, astăzi ori nu mai există, ori există într-o cu totul altă formă și paradigmă decât în trecut. Adevărul este că ceea ce Norbert Elias numește „procesul civilizării ” a putut avea loc doar datorită unui spațiu eminamente urban, peste care să-și pună amprenta atât naturalul, cât și artifi cial; acesta din urmă, mai ales, a transformat orașele în spațiile pe care le cunoaștem astăzi, cu trademark-ul adiacent: bulevarde, cafenele, librării, terase și clădiri impunătoare, infrastructură, parcuri și grădini. În esență, orașul a fost dintotdeauna un personaj al poveștii noastre – și deține un asemenea loc privilegiat de personaj în cele mai importante și rafi nate romane ale literaturii universale, astfel încât oricine își creează instant în minte o imagine atunci când vorbim de Dublinul lui Joyce, de Parisul lui Balzac sau de Londra lui Dickens. Ca și noi, orașele poartă cu sine poveștile măririi și ale decăderii, ale ruinei și transformării, într-o continuă dialectică a existenței. Volumele de non-ficțiune care să analizeze istoriile unor orașe și-au câștigat celebritatea și legitimitatea, astfel încât astăzi avem istorii complete, scrise cu vervă, pasiune, empatie și rafi nament, istorii dedicate celor mai frumoase și, uneori, năpăstuite orașe; din această categorie fac parte Ierusalim. Istoria unui oraș, de Simon Sebag Montefiore, London: The Biography, de Peter Ackroyd, The Other Paris, de Luc Sante, Istanbul, de Orhan Pamuk etc. În același timp, jurnalele de călătorii consemnează și ele acele părți ale orașelor care vor rămâne pentru totdeauna în memoria posterității, indiferent de schimbările sau distrugerile prin care va trece un oraș de-a lungul existenței sale, pentru că orașele sunt – în aceeași măsură în care reprezintă enclave vii – și metafore, povești și iluzii. Recent, la editura „Scrisul Românesc” (2020) a fost publicat volumul semnat de Elena Adriana Dobrinoiu – Jurnal de călătorie: Paris. Ceea ce este cu adevărat impresionant în cazul jurnalelor de călătorie sau în cazul biografiilor dedicate unor orașe este dimensiunea subiectivă, personală, de nereprodus a senzațiilor, impresiilor și trăirilor. Să nu uităm că George Banu și-a intitulat multiplele volume dedicate orașului de adopție Parisul personal. Un oraș este diferit în memoria oricăruia dintre noi, chiar dacă istoria sa este unică. Volumul semnat de Adriana Dobrinoiu urmărește tocmai aceste traiectorii personale, intime; apetența pentru anumite locuri (culturale sau de divertisment) nu poate fi aceeași pentru orice vizitator, fiecare dintre noi descoperă, vizitează și iubește lucruri diferite într-un conglomerat citadin, fiecare își construiește propria versiune a orașului, tocmai de aceea jurnalele de călătorie sunt reprezentative pentru condiția de lector și călător, ele evidențiază în cel mai înalt grad capacitatea noastră de metaforizare, de imersiune, de stabilire a unui destin personal. Convertită într-un fl âneur – concept propus și dezvoltat de Charles Baudelaire și redescoperit, mai târziu, în decada cuprinsă între 1920-1930 în cultura pariziană –, autoarea străbate grădinile, străzile, coridoarele unor instituții și clădirile emblematice într-un efort de a coagula atât o istorie obiectivă a transformărilor orașului, cât și una subiectivă, tributară senzației, olfacției și altor simțuri pe care, în efortul nostru de a sedimenta o oarecare permanență a trăirilor, le punem în funcțiune ori de câte ori simțim că o anumită realitate ar trebui consemnată și rememorată. Spre deosebire de multitudinea ghidurilor de călătorie vândute cu milioanele unor turiști interesați doar de bifarea unor puncte emblematice, înarmați cu aparatul de fotografiat și clocotind sub imperiul timpului, jurnalele de călătorie reprezintă cu totul altă dimensiune a vieții orașului, tocmai pentru că ele nu sunt scrise sub apanajul unei vandabilități anume, ci sub acela al descoperirii autentice, al reflecției și meditației, al contopirii și minunării. Emily Dickinson spunea, la un moment dat, că cel mai important lucru pentru o ființă umană este „să-și lase sufletul surprins”. Tocmai această minunare, o surprindere autentică în fața descoperirii este reiterată și de volumul de față: atmosfera Parisului nu este una pur istorică și culturală, deși autoarea notează cu obstinație transformările străzilor, clădirilor, cartierelor, istoria construirii unor monumente sau cea a distrugerii lor, ci este una umanizantă, în esență; tocmai pentru că își permite un act al derivei, al plimbării tipice flâneur-ului, fără un scop sau o destinație anume, descoperirea, uimirea și surprinderea intervin. Poate că cea mai frumoasă metaforă atribuită acestui concept cultural și istoric este cea oferită de Walter Benjamin, care numea flâneur-ul „un botanist al asfaltului”. Această dimensiune este cea care conferă stilizarea, imersiunea și descoperirea. De alt fel, autoarea a avut grijă să puncteze faptul că o călătorie nu se poate rezuma la un act pur estetic, ea înglobează și o dimensiune etică adiacentă – cea care se constituie în cunoașterea oamenilor și a locului, în interacțiunea cu celălalt, în depistarea afi nităților și disparităților, în medierea dintre culturi. Tocmai de aceea o călătorie, o vizită nu poate fi ceva automat, forțat și exhaustiv: orice oraș are nevoie de vizitare, dar, mai ales, de revizitare (și Adriana Dobrinoiu a vizitat Parisul de peste 20 de ori) pentru a descoperi ceea ce se ascunde după monumentele, muzeele și locurile mainstream, căci un oraș se cunoaște după locurile celebre – și, mai ales, după cele pe care nimeni altcineva nu le vede și nu le cunoaște. Un adevărat pasionat al orașului îți poate spune o istorie pe care niciun ghid nu o poate reconstitui, pentru că este o istorie afectivă și personală, nederanjată de blițul a mii de camere de filmat. Este o istorie spusă pe îndelete, cu savoare, punctată, desigur, cu referințe istorice și butade pline de umor, cu bucuria descoperirii și a complicității, iar aceasta este exact miza Jurnalului de călătorie semnat de Adriana Dobrinoiu.