Daca as fi ales eu titlul acestei carti, ar fi fost Inlantuita in lumea dezlantuita. Ce ma surprinde la Cristina Struteanu este firescul cu care se plaseaza in lume, infasurandu-se de bunavoie in vartejul ei de chipuri, peisaje, legende, ziceri, mici intamplari crancene sau suave. La fel de uimitor e felul vital in care autoarea ia in stapanire viata, prin scris. Mereu m-am gandit la stilul autoarei ca la un fenomen al naturii pe care o iubeste atat. Sau la un chiot. Pe de alta parte, exista si ceva de vraja aici, la un descantec rostit, pesemne, pentru a tine primejdia la distanta, dar, mai ales, pentru impacare: cu soarta, cu viata, cu moartea, cu oamenii.

Ioana Parvulescu