Teodor Scorţescu s-a născut la 14 ianuarie 1893 în Iaşi. Este fiul Paulinei (născută Orăşanu) şi al lui Alexandru Scorţescu, funcţionar. Şi-a făcut studiile în Iaşi, la Liceul Internat şi la Facultatea de Drept, luându-şi licenţa în 1917. Încearcă să se afirme ca poet, debutând cu trei sonete la „Viaţa românească”, în 1914, iar în iulie 1916, după ce mai dă alte versuri, publică în foileton în „Capitala” şi nuvela Salonul unde se gândeşte, prefigurând romanul Concina prădată (1939). Renunţă temporar la poezie şi proză, lăsându-se ispitit de teatru. O revistă teatrală, „Halandala”, scrisă împreună cu George Bădărău, i-a fost pusă în scenă în 1916, la Iaşi.

Romanul Concina prădată are un substrat satiric, infuzat cu o perfectă artă a voalării, a disimulării, lăsând cititorul să tragă concluzii privind numeroasele personaje din protipendada Iaşiului de pe la 1910. Din această perspectivă, Concina prădată se înrudeşte cu Craii de Curtea-Veche, scrierea lui Mateiu I. Caragiale, sondând zonele de promiscuitate ale adulterului oficializat, ale celor care reduc scopul şi plăcerea vieţii la iubirea fizică. Bunăoară, un magistrat strânge în locuinţa sa toate femeile de moravuri uşoare. Naraţiunea se compune dintr-o suită de secvenţe cinematografice, populate cu o serie de indivizi cu preocupări ce frizează libertinajul. Sylvia Vodiş, soţia unui ins bogat, instruită, mondenă, practică amorul doar pentru a-şi alunga plictiseala, într-un soi de înţelegere tacită cu partenerul ei de viaţă, de asemenea un libertin.