Războiul revoluţionar este inteligibil sub aspectul activităţii militare propriu-zise, în raport cu transformarea tehnicii şi a formelor de purtare a luptei, dar şi din perspectiva motivaţiilor şi a condiţionărilor politico-sociale. Pe de o parte, incumbă în însăşi desfăşurarea sa un principiu activ înnoitor, corelativ revoluţiei căreia i se subsumează. [...] Pe de altă parte, în măsura în care, ca orice război, şi acela revoluţionar este o altă manieră de a face politică, deci o altă manieră de exercitare
sau de preluare a puterii, trebuie observat ca fenomen politic, în relaţie cu ideologia pe care o afirmă, cu instituţiile şi chestiunea legitimităţii, cu echilibrul de forţe din societate şi conjunctura internaţională. Politica se regăseşte în fenomenologia războiului (măsuri, evoluţii, consecinţe), precum şi în datele sale materiale şi morale sau, altfel spus, în acţiunea sesizabilă şi în esenţa specifică. (Alexandru Mamina)