Filosofia nu este doar o modalitate de reflecție generalizatoare a omului asupra lumii, ci și o cale de pătrundere a gândirii acestuia în esența existenței. Din această perspectivă, în prima parte a lucrării, autorul tratează rostul filosofiei în structurarea și funcționalitatea pragmatică a spiritualității umane; în partea a doua, evidențiază unele abordări importante în creația filosofică românească din secolul XX; în partea a treia, subliniază identitatea originală a filosofiei românești.

Este respinsă ca total neproductivă ideea că filosofia românească ar fi „prea puțin sau, în orice caz, mult prea târziu consonantă spiritului filosofic raționalist și umanist european”. Dimpotrivă – și această idee este convingător, argumentat, demonstrată în carte – „în anumite privințe, meditația de factură metafizică a românilor a premers unor linii de evoluție a demersului metafizic și etic, dacă nu chiar politologic vest-european…”