Poate noaptea a si-nceput

Coborînd parcă din lumea atroce (atroce nu doar pentru că pare să fi devenit limbaj) a lui Urmuz, personajele de-acum ale lui Mihai Ignat şi „faptele” lor sunt deopotrivă adevăr şi iluzie. Tocmai de-aceea „dulcea atrocitate” pe care o invocă poetul însuşi înseamnă şi mecanica existenţei – factologie pură, aşadar –, şi stranietatea şi insolitarea ei. Atît de mult e lumea imediată ceea ce este, încît devine necognoscibilă şi ciudată. De-nţeles, cînd aflăm despre Klein că „îşi şterge mustăţile de lapte”. Dacă am parafraza cuvinte cunoscute, am spune: din punctul de vedere al lui Klein, lumea poate exista şi fără conştiinţă. Fără conştiinţă, deci alienată. Acesta e, în fapt, manifestul implicit al poeziei de-acum a lui Mihai Ignat.

Mircea A. Diaconu