Poemele de pe Facebook radiografiază o lume alienată, care s-a mutat în imaginea despre sine, care îşi confundă esenţa cu aparenţa, care şi-a croit o realitate din pixeli şi a început să creadă în propria iluzie.
Mai mult decât atât, poezia (lui FDP) propune una dintre soluţiile ieşirii din confuzie, o posibilitate de apărare a sensibilităţii, de întoarcere către sine, de reconstituire a sinelui proiectat insistent în afară. În pofida sau poate tocmai prin intermediul nostalgiei, al tristeţii, al singurătăţii de care nu te scapă reţelele de socializare, al iritării create de ecranul care se interpune între retină şi realitate, mesajul cărţii este unul profund uman şi chiar optimist: nu e totul pierdut, omul nu s-a rătăcit de sine, nu a pierdut sensul.
Poemele de pe Facebook reprezintă unul dintre cele mai puternice volume pe care le-am citit în ultima vreme, o reacţie la postumanismul care pare a deveni simptomul, dacă nu chiar diagnosticul catastrofal al epocii noastre.

Bogdan Creţu