Ca orice carte scrisă mai întâi cu sufletul și abia după aceea cu mintea, și aceasta pe care ai onoarea deo­sebită să o ții în mâinile tale – precum și celelalte de dinainte si cea care-i va urma – are da­rul ascuns de a te transpune, pe nebăgate de seamă, într-un uni­vers paralel cu realitatea; citind, te vei trezi adesea auzind un gând ascuns care-ți șoptește insidios să nu mai pleci niciodată de la poalele Muntelui Golia. Și-ți vei dori, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai puternic, să te însoțești cu eroii acestor po­vești minunate, să deții puterile lor neobișnuite și să tră­iești, la propriu, aventurile băsmuite cu atâta sevă scrii­to­ricească de Aurel Cărășel. O mirare copilărească te va cuprinde atunci și vei percepe, vag, undeva la limita con­științei, că falduri peste falduri de povești se aștern peste tine și... îți place. E o senzație pe care o vei resimți indife­rent de vârstă, fiindcă acolo, în suflet, copilul din tine abia așteaptă să citească povești noi, încântătoare, pentru a se putea bucura încă o dată că există miracole.