Istoricii, în special cei din lumea de limbă engleză, au minimalizat sau ignorat în general campania din România, considerând-o doar un interludiu aproape comic dintr-un război serios, rezultatul fiind o victorie categorică. Această imagine este incorectă. Deşi pierderile suferite de Puterile Centrale nu au fost mari pentru standardele din Primul Război Mondial, numărul victimelor contrazice opinia că această campanie ar fi fost o simplă formalitate. Efectivele pe care Puterile Centrale au fost nevoite să le trimită pentru a-şi zdrobi adversarii contestă şi ele imaginea unei victorii uşoare. Impresia că bătăliile au fost câştigate cu uşurinţă de armatele inferioare numeric, dar mai bine conduse, ale Puterilor Centrale provine din primele lovituri ale lui von Mackensen în Dobrogea şi din succesul lui von Falkenhayn în a-i respinge pe români din Transilvania după doar trei săptămâni de la debutul operaţiilor. În acele regiuni, românii au beneficiat iniţial de superioritate numerică, dar experienţa generalilor germani şi austrieci le-a oferit acestora un avantaj. Pe de altă parte, respingerea românilor din pasurile montane şi din Valahia a necesitat un număr mult mai mare de soldaţi şi, până la sfârşitul campaniei, Puterile Centrale au angajat 35 de divizii de infanterie şi şase de cavalerie pentru a înfrânge cele 23 de infanterie şi 2 de cavalerie de care dispunea România. Masiva intervenţie rusă după căderea Bucureştiului a salvat România, ceea ce nu trebuie să umbrească impresionantul succes austro-german. Cu toate acestea, victoria Puterilor Centrale nu a fost nici ieftină, nici uşoară. [...]

Destituit în mod ruşinos, von Falkenhayn a căutat cu disperare să-şi salveze reputaţia în România, dovedind că era un lider, un comandant de front, un Feldherr. Situaţia din România cerea acţiuni îndrăzneţe şi imediate; reacţia lentă a austriecilor nu ducea nicăieri. Von Falkenhayn a planificat şi a executat operaţii curajoase, utilizând inconştient tehnici care au format baza stilului de operaţii rapide şi mobile denumit blitzkrieg. Drept rezultat, armata lui, adunată în grabă, a izgonit o forţă de invazie superioară numeric dintr-o provincie, a traversat un lanţ muntos înalt, a zdrobit trei armate adverse, a capturat capitala inamicului şi a distrus 17 din cele 23 de divizii de infanterie ale acestuia – totul în timpul unei campanii care a acoperit peste 580 de kilometri şi a durat doar 135 de zile. România era un preludiu la ceea ce avea să descopere întreaga lume în anii 1939-1941. (Michael B. Barrett)